joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTConstructorii mai au o săptămână de lucru în Parcul Cornişa

Constructorii mai au o săptămână de lucru în Parcul Cornişa

Peste o săptămână constructorii îşi încheie misiunea în Parcul Cornişa. Aceştia planificaseră să încheie şantierul pe 30 iunie, însă ploile căzute luna trecută au mai încetinit lucrările. Jumătatea acestei luni va marca astfel încheierea lucrărilor la cel mai mare proiect implementat de municipalitate în ultimii ani, lucrări începute în iunie 2013.

„Ploile din iunie 2016 au dat peste cap totul, au făcut Cornişa varză şi nu am mai putut face nimic. Am făcut o expertiză, i-am trimis acolo pe specialişti, au stat o perioadă, au identificat fiecare problemă şi am urmat concluziile acelei expertize. Că de aia sunt oameni specialişti în aşa ceva.  Am schimbat o mică parte de proiectare, au fost schimbări de soluţii, execuţie. A trebuit să scoatem ţevile din pământ. Am muncit doi ani să reparăm, dar am muncit profesionist”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Potrivit edilului, lucrările făcute conform indicaţiilor specialiştilor au făcut ca potopul de la finele lunii iunie 2018 să nu creeze probleme la Cornişa. „Ploaia a fost dublă faţă de cea din iunie 2016, dar nu am mai avut nicio problemă în Cornişa. De ce? Fiindcă am făcut un lucru serios, iar acum când ploaia a fost mai mare, nu s-a întâmplat nimic. Mă bucur că nu s-a întâmplat nimic, că puteam să o luăm de la capăt”, a mai spus Cătălin Flutur.

Potrivit edilului, în ultimele zile au fost organizate multe şedinţe operative, iar constructorii au dat asigurări că toate obiectivele din parc sunt funcţionale în Parcul Cornişa. Cu alte cuvinte, după 15 iulie, comisia condusă de viceprimarul Cosmin Andrei va putea începe recepţia obiectivelor din această zonă de agrement turistic şi sportiv.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...