joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTStrada Grigore Antipa arată iar ca după bombardament (Video)

Strada Grigore Antipa arată iar ca după bombardament (Video)

 

„Cooperativa munca în zadar” aşa ar putea fi catalogate intervenţiile edililor botoşăneni pe strada Grigore Antipa, arteră distrusă de ploile abundente de la finele lunii iunie. În primele zile din iulie au fost acoperite cu pietriş cele două gropi apărute în carosabil, însă una dintre gropi a reapărut după ploile de sâmbătă seara şi, după cum se prezintă situaţia din teren, sunt condiţii ca şi a doua groapă să reapară în peisaj.

Pe această stradă au fost reactivate alunecările de teren, iar sistemul de captare a apei a fost distrus, astfel că lucrurile nu se rezolvă prin umplerea unor gropi cu pietriş. Proprietarii caselor din zonă solicită lucrări pentru ca strada să iasă din categoria celor care seamănă cu uliţele din mediul rural.

„Singura soluţie este asfaltarea străzii”, a declarat vinerea trecută un funcţionar din cadrul Direcţiei Edilitare a Primăriei Botoşani.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

  1. „Singura soluție este asfaltarea străzii”. Corect! Asta se poate realiza când veți fura mai puțin, plimbați zecile de milioane prin MC, plus taxa pe țeavă și hoțul de la primărie prosperă în timp ce orașul o ia la vale. Anul ăsta i s-a pus pata și lui D-zeu. Furați tot furați da nu mai dați și voi ceva de pomană, s-a înfuriat și cel de sus, cum adică, lui nu-i iese nimic! Şi uite că v-a dat de gol că umblați cu prostitul alegătorului.

Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...