joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTInvazie de melci la periferia municipiului. Grădini distruse

Invazie de melci la periferia municipiului. Grădini distruse

Invazie de melci limax în cartierele de la periferia municipiului Botoşani, la limita cu Răchiţi. Curţile şi grădinile oamenilor au fost invadate de mii de târâtoare, care devorează legumele, plantele dar şi pomii roditori. Invazia se poate observa cel mai bine dimineaţa şi seara, ori în perioadele ploioase, când melcii fără cochilie încep să migreze. Preferând zonele umbroase, uşor umede şi pline de vegetaţie, melcii s-au înmulţit enorm după ploile de la sfârşitul lunii iunie. Iar dacă înainte aceştia atacau doar vegetaţia, pe timpul nopţilor aceştia încep să urce şi pe clădiri. Oamenii nu au realizat pericolul înmulţirii necontrolate şi cei care nu şi-au luat măsuri de precauţie s-au trezit cu toată vegetaţia distrusă. Asta pentru că melcii au ajuns să devoreze inclusiv frunzele de nuc. Având în vedere proporţiile invaziei, cea mai bună soluţie de stârpire s-a dovedit a fi Optimol, un moluscocid specific şi selectiv, sub formă de granule.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...