spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTTânăr drogat ajuns la Urgenţe

Tânăr drogat ajuns la Urgenţe

Drogat descoperit de cadrele medicale de la spital. Un tânăr de 25 de ani a ajuns la Urgenţe duminică seară, adus de o ambulanţă de la intersecţia străzilor Primăverii şi George Enescu. Acesta a fost observat de trecători în stare de semi conştienţă, oamenii crezând iniţial că era vorba de o persoană în stare de ebrietate.

Ajuns la spital însă, tânărul a fost evaluat de medici, iar în momentul în care a fost controlat pentru obiecte de valoare, aşa cum prevede protocolul, personalul medical a descoperit asupra lui nouă pliculeţe cu o substanţă necunoscută. Din acest motiv medicii au apelat imediat serviciul 112, anunţând Poliţia, iar la faţa locului a ajuns un echipaj care a preluat plicurile şi a declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce se afla în ele. „Pacientul a fost transportat la Secţia de Psihiatrie pentru a fi sub observaţia cadrelor medicale”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...