spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTLogan cu 7.000 de ţigarete în portieră

Logan cu 7.000 de ţigarete în portieră

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut a descoperit, în urma controlului efectuat asupra unui autoturism, 7.000 ţigarete marca Ritm, de provenienţă R. Moldova, pe care un cetățean român a încercat să le introducă ilegal în ţară.La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut- I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român Liliana U., în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism Dacia Logan, înmatriculat în România.
În baza profilului de risc şi pentru valorificarea unor informaţii, polițiștii de frontieră şi lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit ascunse în portierele din faţă ale autovehiculului, 7.000 ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigărilor în valoare de 4.100 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...