marți, martie 28, 2023
AcasăLocalGaleriile de Artă "Ştefan Luchian" găzduiesc o nouă expoziţie

Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” găzduiesc o nouă expoziţie

În perioada 22 iulie – 4 august, Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” găzduiesc expoziția foto-documentară ,,Centrul Artistic Baia Mare – Artişti şi Toposuri”. Expoziţia este organizată de Muzeul Județean de Artă ,,Centrul Artistic Baia-Mare”.

Expoziția reprezintă un compendiu de istorie culturală în imagini a Școlii Băimărene de Pictură 1896 – 1989. Apărută în perioada Belle Époque, în 1896, Școala de la Baia Mare a fost o mișcare artistică care a luat ființă în jurul pictorului Simon Hollosy consolidându-se ca una dintre cele circa 40 de reputate „colonii” europene de la cumpăna secolelor XIX-XX.

Școala Băimăreană de Pictură este  printre puținele școli de artă europene  în care viața artistică s-a desfășurat neîntrerupt timp de mai bine de un secol, aici lucrând, vremelnic sau permanent,  peste 3.500 de artiști plastici (pictori, sculptori, graficieni, ceramiști, designeri) din țară și din spațiul central și est-european.

Vernisajul va avea loc duminică, începând cu ora 13.00. Expoziţia va fi prezentată de Tiberiu Alexa,  managerul Muzeul Județean de Artă ,,Centrul Artistic Baia-Mare”.

Expoziția va fi itinerată la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi – luna august și Muzeul de Arheologie Săveni – luna septembrie 2018.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
2.7 °
0.5 °
77 %
8.1kmh
100 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
11 °
vin
11 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când vrei să protejezi pietonii, ori apar unii care pun beţe-n roate, ori alţii care pun roate-n beţe.

EDITORIAL

Cu ani în urmă, pe vremea când Michael Schumacher domina detașat Marele Circ, transmisiunile în direct erau întrerupte de o reclamă în care protagonist...

EPIGRAMA ZILEI

Oltenii din Parlament, (Opozanții, evident !) Strigau toți în gura mare Că ... fură la guvernare !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...