O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

O altă biserică domnească a Botoşanilor este cea cu hramul Sf. Gheorghe, prima dintre cele două ctitorii ale doamnei Elena Rareş, care are numeroase asemănări stilistice cu biserica Sf. Nicolae de la Popăuţi. De altfel, Grigore Ionescu avea să observe că în arhitectura religioasă a Moldovei, după zidirea Moldoviţei (1532), se conturează o epocă de stagnare din punct de vedere arhitectonic, bisericile care se construiesc acum, sfârşind cu cea a Uspeniei din Botoşani, fiind aproape întru totul asemănătoare monumentelor epocii lui Ştefan cel Mare.

Biserica este de plan triconc, cu turla ridicată pe naos, după acelaşi sistem de boltire moldovenesc, al arcelor piezişe. Zidită din piatră brută şi cărămidă, construcţia are acelaşi plan cu cea de la Popăuţi, inclusiv în ceea ce priveşte pronaosul lărgit, tipic bisericilor de oraş, pentru cuprinderea unui număr cât mai mare de credincioşi; la fel ca la Sf. Nicolae, peretele dintre pronaos şi naos, unde se afla probabil şi tabloul votiv, a fost dărâmat cu prilejul uneia dintre reconstrucţiile bisericii.

Clădirea bisericii a fost restaurată mai întâi în timpul domniei lui Mihai Racoviţă Voievod (1715-1726), ocazie cu care este ridicat un nou turn clopotniţă, care îl înlocuia pe cel vechi, originar. Noul turn va fi şi el reparat în două rânduri, prilej cu care i s-au adăugat, la nivelul superior, un decor romantic. În 1817, deasupra intrării a fost ridicată o clopotniţă, pe sub bolta căreia, care servea şi de pronaos, se intra în biserică. Inscripţia de deasupra intrării în turnul clopotniţă, datată 1819, iulie 30, era următoarea: „Această clopotniţă s-au făcut cu cheltuială a bisericii şi cu ajutoriul creştinilor, prin silinţa Sfinţiii sale părintelui iconom şi a epitropilor”.

O nouă restaurare, de amploare, a avut loc în anul 1911, ea fiind opera lui Nicolae Ghika-Budeşti, arhitect, istoric şi restaurator, cel care a construit, printre altele, Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Comparând actuala construcţie a bisericii Sf. Gheorghe cu cea de dinainte de restaurare, se constată că reparaţiile din 1911 i-au adus modificări însemnate. În 1864 a fost refăcut acoperişul, făcându-se unul din tablă albă şi tot atunci s-a construit un veşmântar (loc destinat păstrării hainelor preoţeşti), în peretele sudic al altarului.

Vechea turlă dădea acea aparenţă de supraînălţare şi zvelteţe a construcţiilor religioase moldoveneşti din secolul al XVI-lea, aparenţă estompată la 1911, când prin completarea cu zidărie a exteriorului, în special a părţii inferioare a turlei, separată acum de acoperiş prin două baze stelate, s-a luat bisericii din farmecul vechilor zidiri religioase. De asemenea, clopotniţa care fusese alipită până în 1911 la faţada nordică a bisericii, va fi dărâmată şi înlocuită cu un turn, asemănător celui de la Popăuţi, amplasat în colţul nordic al curţii. Cornişa şi zidăria supra-înălţată a corpului bisericii au fost desfăcute, iar lespezile mari de piatră brută rezultate au fost cioplite pentru a se face trotuarul din jurul bisericii. Un mare merit în restaurarea din 1911 l-a avut botoşăneanul Nicolae Iorga, pe atunci preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, care a venit de mai multe ori pe şantier.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

se încarcă...
8 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...