spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTÎn comă după o cădere de pe bicicletă

În comă după o cădere de pe bicicletă

De pe bicicletă a ajuns direct la spital în comă. Un bărbat de 35 de ani, din Botoșani, a fost transferat de urgență la Iași după ce a căzăut în cap într-un șanț de beton. Incidentul a avut loc duminică după-amiază în apropiere de Botoșani, când bărbatul se deplasa spre casă pe bicicletă. Potrivit martorilor, acesta era sub influența băuturilor alcoolice și la un moment dat s-a dezechilibrat când se deplasa pe bicicletă și a căzut în rigola de beton de pe marginea drumului.

Acolo a și fost găsit plin de sânge de un trecător, care a sunat imediat la 112, fiind preluat de o ambulanță și transportat la Urgențe în stare de inconștiență.

După ce a fost supus mai multor examene imagistice, medicii au realizat că acesta a suferit leziuni grave la nivelul capului, motiv pentru care au solicitat transferul lui la Iași. ”Pacientul a fost preluat în comă de gradul III, cu fractură frontală dreaptă, fractură de sinus, multiple hematoame subdurale. A fost transportat la Iași pentru tratament de specialitate și supraveghere”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoșani.

Bărbatul a fost internat la clinica de neurochirgie, urmând ca medicii sepcialiști să decidă dacă se impune operația sau doar tratament medicamentos și supraveghere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...