vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTLucrări programate pe Bulevardul Eminescu

Lucrări programate pe Bulevardul Eminescu

Firma care are contract cu municipalitatea va interveni în câteva zile pentru a înlocui pavelele deteriorate de pe porţiunea pavelată a Bulevardului Eminescu.

În primăvara acestui an s-a intervenit la trotuare, însă lucrările nu au continuat cu partea carosabilă din cauză că echipele au fost repartizate la alte lucrări mari din oraş, respectiv străzile Petru Rareş şi Octav Băncilă.  Cum lucrările la cele două străzi au fost finalizate, a venit rândul Bulevardului Eminescu.

Joia trecută, viceprimarul Marian Murariu a avut o şedinţă cu reprezentanţii Direcţiei Edilitare şi s-a stabilit cum să se intervină pe bulevard. „I-am rugat să intervină pe final de săptămână, nu în zilele în care traficul este intens”, a declarat viceprimarul, adăugând că, în cazul în care nu se va putea lucra, poliţiştii locali vor restricţiona traficul auto. În ultimii ani au mai fost înlocuite pavele pe bulevard.  „Pavelele nu sunt foarte rezistente, arată bine, dar, din punctul meu de vedere, poate era mai bine să se fi pus un strat de asfalt colorat, pentru că există asfalt colorat. Problema cu pavelele este că se degradează foarte ușor, în special din cauza sării care se dă iarna la deszăpezire”, a mai precizat Marian Murariu.

Înlocuirea pavelelor deteriorate a fost solicitată de mulţi botoşăneni, nemulţumiţi de modul în care arată o stradă importantă din oraş.

Bulevardul Eminescu a fost reabilitat în perioada 2006 – 2008, lucrările presupunând un efort financiar de 10 milioane de lei. Lucrările au fost de o calitate îndoielnică, porţiunile de trotuar cu beton amprentat nerezistând iernii 2008-2009. Ulterior, pe acele porţiuni au fost puse pavele de granit din China, dar şi multe dintre acestea au cedat, în principal din cauza maşinilor parcate pe trotuare.

Dincolo de calitatea lucrărilor, municipalitatea a pierdut şi garanţia de bună execuţie a lucrărilor, în cuantum de 600.000 de lei. Bulevardul a ieşit din garanţie, astfel că lucrările sunt finanţate de la capitolul întreţinere şi reparaţii străzi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...