duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTAccident provocat de un botoşănean în judeţul Suceava

Accident provocat de un botoşănean în judeţul Suceava

Un botoşănean în vârstă de 19 ani care circula cu viteză excesivă la volanul unui autoturism a provocat un accident rutier în judeţul Suceava, în urma căruia două persoane au fost rănite. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, accidentul a avut loc miercuri, la ora 16:35, pe DN17, între localitatea Ilișești și municipiul Suceava, când tânărul de 19 ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar maşina a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de către un bărbat de 30 de ani, din comuna Breaza (jud. Suceava). Din accident a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 39 de ani şi a unui tânăr de 18 ani, ambii din comuna Breaza, pasageri în autoturismul condus regulamentar de bărbatul de 30 de ani. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
19.4 °
66 %
1.4kmh
24 %
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
28 °
J
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...