vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTMonumentul din Centrul Istoric al Botoşaniului va fi reabilitat

Monumentul din Centrul Istoric al Botoşaniului va fi reabilitat

În Anul Centenarului, municipalitatea botoşăneană va reabilita monumentul din Centrul Vechi, dedicat jertfei luptătorilor din Primul Război Mondial. Primarul Cătălin Flutur a declarat astăzi că primăria a solicitat şi a primit 113.000 de lei de la Ministerul Culturii, bani cu care va fi pus în valoare cel mai reprezentativ monument al Botoşaniului.

„La o întâlnire organizată de Asociaţia Municipiilor din România cu George Ivaşcu, ministrul Culturii, i-am prezentat mai multe probleme privind viaţa culturală a municipiului. Avem grupul statutar Compania de mitraliere Maior Ignat în acţiune, un monument important pentru noi, construit în anul 1929, singurul care are legătură cu Centenarul”, a precizat edilul.

Potrivit acestuia, monumentul va fi curăţat şi va fi reparat soclul, pentru că unele dale din marmură lipsesc sau sunt stricate. Totodată, va fi realizat un sistem de iluminat arhitectural. „Vrem să protejăm monumentul şi vom pune un gărduţ de fier forjat, ca să nu urce toate lumea acolo”, a explicat edilul.

Monumentul denumit „Compania de mitraliere maior Ignat în atac” a fost realizat de sculptorul, botoşănean de origine, Horia Miclescu şi a fost dezvelit în vara anului 1929. Comandatul companiei de mitraliere, maiorul Ignat, este reprezentat în picioare cu pistolul îndreptat către inamic, în timp ce soldaţii săi se prăvăleau cu mitraliera în braţe.

În iarna anului 1916 – 1917, maiorul Ignat a fost la Botoşani ca instructor al Şcolii model de mitraliere, organizată din dispoziţia Ministerului de Război. Originar din Bârlad, maiorul Grigore Ignat a devenit botoşănean prin adopţie, după ce s-a căsătorit în anul 1916 cu botoşăneanca Geta Enăşescu. Grigore Ignat este unul dintre cei mai cunoscuţi eroi ai Primului Război Mondial, comandantul unui grup de mitraliori. El a fost decorat abia după ce a s-a aflat că a oprit aproape de unul singur, ore în şir, ofensiva germană, la Mărăşeşti. A fost găsit mort în tranşee, cu mitraliera în braţe, înconjurat de oamenii săi şi mormane de cadavre inamice. „A luptat ca un brav şi tot astfel a murit. Acest sfârşit ostăşesc îi va cinsti pururea memoria şi-l aduce la conştiinţa ostaşilor ţării drept pildă de înălţător avânt patriotic şi sublim sacrificiu al vieţii, pentru întregirea neamului”, se arată în documentele vremii.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...