marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTBărbat prădat pe stradă, în apropierea Pieţei centrale

Bărbat prădat pe stradă, în apropierea Pieţei centrale

Un bărbat a fost prădat ieri seară, în plină stradă, în municipiul Botoşani. Jaful a avut loc pe Calea Naţională, în apropierea Pieţei centrale, când bărbatul în vârstă de 54 de ani transporta un bagaj voluminos. Aflat prin zonă, un tânăr a observat că bărbatul are o sumă de bani în buzunarul de la piept nu a stat pe gânduri. S-a dus ţintă spre el, i-a smuls din mers banii din buzunar, fără ca păgubaşul să aibă timp să reacţioneze, după care a luat-o la fugă. Un echipaj de jandarmi care acţiona în zonă a observat toată întâmplarea şi l-a oprit în scurt timp pe atacator, înainte ca acesta să-şi piardă urma printre blocurile din zonă. Deşi suma sustrasă nu a fost mare, jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul sâvărşirii infracţiunii de furt, dosarul fiind înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în vederea soluţionării.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
2.8 ° C
4.4 °
2.8 °
93 %
2kmh
29 %
mar
13 °
mie
16 °
J
19 °
vin
11 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Bine măcar că are telefon, că restul se rezolvă.

EDITORIAL

În pragul turului al doilea al alegerilor prezidențiale, România se află din nou într-un moment de cumpănă. Nu între două nume pe un buletin...

EPIGRAMA ZILEI

O întrebare încerc Să îți pun, confrate : Cum pot exista-ntr-un cerc …capete pătrate? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...