Bărbat la spital din cauza unei insecte

0

Un bărbat a fost înţepat joi în picior şi a aşteptat să îi treacă, însă azi abia mai putea păşi. În vârstă de 54 de ani, bărbatul din Frumuşica se afla în grădina casei, când a simţit o înţepătură puternică în talpa piciorului drept. Iniţial a crezut că s-a zgâriat într-un cui sau alt obiect ascuţit, însă acesta s-a uitat la picior şi nu a observat niciun obiect ascuţit.

Peste noapte însă, acesta a simţit dureri tot mai puternice în zona piciorului, iar ieri dimineaţă a observat că era foarte umflat şi abia putea păşi pe piciorul drept, astfel că a mers la medicul de familie, care l-a trimis imediat la Urgenţe. „Pacientul prezenta un hematom de mari dimensiuni în zona afectată, cu semne de infecţie. Urmează să fie investigat şi se va decide conduita terapeutică”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

+0 -0
se încarcă...