Nimic nu pare să-i mai sperie pe şoferii care obişnuiesc să urce băuţi la volan. Sâmbătă, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din oraşul Flămânzi, de beat ce era nu a mai văzut pe unde este drumul şi a ajuns cu maşina în şanţul de pe marginea şoselei. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, însă, în momentul în care au ajuns la locul accidentului poliţiştii l-au verificat pe conducătorul auto cu etilotestul, rezultând valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot sâmbătă, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 7 au oprit pentru control pe raza comunei Suharău un autoturism condus un tânăr în vârstă de 20 de ani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa alcoolscopică, rezultând valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ieri însă, un bărbat în vârstă de 42 de ani din comuna Frumuşica, care gonea cu maşina prin localitate, deşi era băut, a fost oprit de mai mulţi cetăţeni, care ulterior au sesizat organele de poliţie. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au procedat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto, rezultând valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei trei şoferi s-au ales cu dosare penale, urmâd să fie cercetaţi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii reţinându-le şi permisele de conducere până la finalizarea cercetărilor.
Curse la beţie oprite de oameni şi de poliţişti
0
Deja ai votat!
Articolul precedentPrefectul vrea să facă vizite în centrul vechi.
Articolul următorMiză cât casa în dosarul Ţurcanu
ARTICOLE SIMILARE
Local
Premii pentru elevii cu media 10 la examenele naționale
Cosmin Andrei, primarul municipiului, a anunțat că și în acest an îi va premia pe elevii cu rezultate deosebite.
”La fel ca anul precedent, voi...
Local
Depozitul de deșeuri de la Stăuceni o ia la vale, dar va continua să funcționeze (VIDEO)
Conducerea Consiliului Județean (CJ) a anunțat, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că depozitul de deșeuri de la Stăuceni își va continua activitatea....
Local
Bărbat arestat după ce a condus beat și fără permis
Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare după ce a condus beat...
Local
Tânără dată dispărută de familie
Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Botoșani, a fugit de acasă pe...
Local
Comunitatea Evreilor din Botoșani este în doliu
David Iosif, președintele Comunității Evreilor din Botoșani, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de conducerea Federației Comunităților Evreiești din România.
Potrivit acesteia, David...
Local
Elevi şi profesori din Cehia şi Turcia, în vizită la Botoşani
În perioada 13 -17 iunie, la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Botoșani s-au desfășurat ultimele activități din cadrul unui proiect Erasmus+. Alături de elevi și...
Local
Șofer beat prins la volan de polițiști
Un bărbat în vârstă de 52 de ani din Dorohoi a băut bine, iar apoi a ieșit cu mașina la plimbare. Întâmplarea a avut...
Local
Botoșănean rănit grav la locul de muncă
Un botoșănean a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut de la șase metri înălțime în timp ce lucra la o...
Local
Minor accidentat pe trecerea de pietoni
Un minor din municipiul Botoșani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut...
Local
Testări gratuite pentru prevenirea cancerului de col uterin
Echipa medicală de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași are programate deplasări cu unitățile mobile de screening pentru prevenirea cancerului de col uterin...
Local
Val de căldură în tot județul
Județul Botoșani se află sub Cod Galben de caniculă începând de astăzi și până vineri, 1 iulie.
Potrivit Administrației Națională de Meteorologie (ANM), în intervalul...
Local
MONITORUL VIDEO: Aproximativ 200 de sindicaliști protestează în Piața Revoluției
Chiar în aceste momente, aproximativ 200 de sindicaliști protestează în Piața Revoluției.
Organizatorul protestului este Sindicatul „Impact”, structură care luptă pentru drepturile salariaţilor din asistenţa...
Local
Intervenții în lanț ale pompierilor
Pompierii și salvatorii SMURD din județul Botoșani au avut 21 de misiuni, în ultimele 24 de ore. S-a acționat pentru stingerea a cinci incendii...
Local
Avarie de proporții în rețeaua de apă, la Cucuteni (video)
Avarie de proporții în sistemul de alimentare cu apă din râul Prut. La începutul acestei săptămâni, conducta magistrală care alimentează mai multe localități a...
Local
Tabără de pictură pe icoane de lemn organizată de Centrul Creației
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) organizează Tabăra de Pictură pe icoane pe lemn.
Aceasta este organizată în parteneriat cu Biserica Militară din...
Local
Individul care s-a tăiat în sediul poliției a fost arestat
De la spital, în spatele gratiilor. Individul care s-a tăiat pe piept în sediul poliției, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost arestat preventiv sub...
Botoșani
cer senin
33.7
°
C
33.8
°
32.8
°
31 %
2.6kmh
5 %
mie
34
°
joi
35
°
vin
30
°
sâm
32
°
Dum
31
°
RON - Română (nou) leu
EUR
4,9430
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Am monitorizat cu atenție și îngrijorare în ultimele trei zile activitatea șefilor județului Botoșani și mersul coaliției. Prefectul, liberal, băiet cuminte și ascultător, pune...
EPIGRAMA ZILEI
Al vostru tată, dragi copii,
Care-a luat cândva caimacul,
E pâinea noastră cea din zi
Dar altul este ... cozonacul!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...