vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTZeci de vârstinici consultaţi la Cristeşti

Zeci de vârstinici consultaţi la Cristeşti

 

90 de locuitori ai comunei Cristeşti au fost consultaţi şi li s-au prelevat analize medicale de căte mai multe cadre medicale şi studenţi medicinişti. Pentru a doua oară în acest an Caravana cu Medici a fost prezentă în judeţ pentru a efectua gratuit aceste consultaţii, urmând ca peste două săptămâni aceasta să revină la Cristeşti cu interpretarea analizelor şi a consultaţiilor. „Vreau să mulţumesc pentru colaborare medicilor de familie din comună pentru că ne-au pus la dispoziţie spaţii pentru recoltarea analizelor precum şi domnului primar pentru că a mobilizat comunitatea. Sper ca după Cristeşti, să reuşim să aducem încă o dată în acest an Caravana, într-o altă comunitate din judeţ”, a spus subprefectul Daniela Lozneanu. În primăvară, cadrele medicale şi studenţii medicinişti au fost la Truşeşti.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...