luni, mai 29, 2023
AcasăLocalDoi răniți după un accident provocat de un preot

Doi răniți după un accident provocat de un preot

Doi soți, de 30 și 29 de ani, au ajuns sâmbătă după-amiază la spital după un impact violent între două autoturisme. Accidentul a avut loc în apropierea localității Cervicești, în el fiind implicat și un preot.
Într-o curbă, preotul de la biserica de la Căminul de bătrâni de la Leorda, care se afla la volanul unui autoturism Dacia, a intrat pe contrasens și a lovit un Opel care circula regulamentar din sens opus.
Două persoane au fost rănite și transportate la spital de ambulanța de terapie intensivă a SMURD.
Preotul, care are 63 de ani, nu a fost rănit.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale producerii accidentului.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
12.3 ° C
16.6 °
11.7 °
78 %
2kmh
13 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
22 °
joi
25 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Coboară pe scara de incendiu doar cei care sunt în formă.

EDITORIAL

Situația actuală din învățământ generează o mie și una de dispute. Cei din sistem susțin, bătându-se cu pumnul în piept, că au dreptate, că...

EPIGRAMA ZILEI

Hai să dăm mână cu mână Cei cu cinstea într-o ... rână, Să-nvârtim hora hoției Pe cuprinsul României... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...