sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTMai multe operaţii ortopedice la Spitalul Judeţean (video)

Mai multe operaţii ortopedice la Spitalul Judeţean (video)

Cea de-a doua sală de operaţii destinată Secţiei de Ortopedie din Spitalul Judeţean începe să îşi facă efectul asupra cazurilor. Numărul pacienţilor operaţi a crescut, iar zilele pe care aceştia le petrec în spital s-au diminuat, după ce cea de-a doua sală de operații de la Secția de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă a devenit funcțională.

Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, dacă înainte se făceau patru – cinci intervenţii ortopedice, în prezent se fac chiar și opt-nouă în decursul unei zile. „Au trecut aproape două luni de când cea de-a doua sală de ortopedie funcționează. Durata medie de spitalizare după începerea activității în cea de-a doua sală a scăzut de la 11 zile la 8 zile. În prezent sunt internați 41 de pacienți, secția având în structură 43 de paturi”, a precizat medicul primar Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.

În ultimii ani Secţia de ortopedie a devenit una din cele mai aglomerate secţii din unitatea sanitară, nu de puţine ori pacienţii proaspăt internaţi fiind nevoiţi să aştepte şi câteva ore pe targă pe holurile secţiei pentru eliberarea unui pat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...