spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTNumăr record de botoşăneni înţepaţi de insecte (video)

Număr record de botoşăneni înţepaţi de insecte (video)

În ultimele două luni s-au prezentat în Unitatea de Primiri Urgenţe 317 persoane, 160 adulți și 157 copii, care prezentau înţepături de diferite insecte, de la căpuşe, la ţânţari sau albine şi gărgăuni.
Cei mai mulți au fost înțepați de căpușe care de altfel sunt și cele mai periculoase întrucât provoacă boala Lyme. Medicii spun că majoritatea celor care au ajuns la spital nu aveau nevoie de tratament, prezentarea fiind pusă mai mult pe seama sperieturii că ar putea să se îmbolnăvească. „Dintre pacienţii care s-au prezentat la spital, trei au necesitat tratament de specialitate, cu antibiotic. În populaţia de căpuşe, incidenţa căpuşelor infestate cu spirochetul care dă boala Lyme este scăzută la noi în judeţ. Mai des apar în mediul forestier”, a precizat medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Potrivit cadrelor medicale, majoritatea persoanelor care ajung la spital au doar urma înţepăturii şi nu primesc niciun tratament, făcându-se doar toaletarea plăgii. „În cazul unei înţepături de căpuşă, trebuie să ne prezentăm la medic în momentul în care apare eritemul migrator. Acesta este primul semn şi primul stadiu al infecţiei bolii Lyme. Sau în cazul în care căpuşa rămâne ataşată de piele, pentru a fi scoasă de personalul specializat”, a completat medicul primar Ştefan Bercea.
De altfel, Primăria Botoșani a efectuat o nouă dezinsecție la începutul acestei săptămâni.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...