spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTStranierii iau Urgențele cu asalt

Stranierii iau Urgențele cu asalt

Numărul şi aşa mare de prezentări la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a crescut şi mai mult în ultima perioadă. Motivul, sute de botoşăneni plecaţi la muncă în străinătate se întorc în vacanţă acasă şi încearcă să profite cât mai mult de timpul liber pentru a-şi face o evaluare a stării de sănătate.

Asta însă încercând să cheltuiască puţini bani sau chiar deloc, majoritatea nefiind înscrişi în vreun sistem de asigurări de sănătate, nici în România, nici în străinătate. „Sunt oameni care vin în ţară mai obosiţi decât au plecat şi mai bolnavi decât pot să-şi închipuie. Prima unitate la care se adresează este cea în sistem privat, însă când văd că şi acolo sunt programaţi, iar ei stau o perioadă scurtă de timp, astfel că apelează la UPU. Acolo nu li se percep taxe pentru manopere, pentru reactivi de analize, pentru materiale sanitare”, a precizat un medic din cadrul UPU.

În ultima parte a lunii iulie şi luna august, medicii din Urgenţe au ajuns să acorde aproape 200 de consultaţii pe zi, faţă de 160-170, cât ar fi media zilnică de prezentări. Marea nemulţumire a specialiştilor este că mulţi dintre cei veniţi de peste graniţă sunt violenţi verbal şi chiar fizic, iar alţii chiar au uitat să vorbească limba română. „A venit o doamnă, foarte aranjată şi care acuza dureri la o spate. Dar avea translator, în mod surprinzător, o femeie care s-a recomandat a fi mama ei. Pacienta vorbea în italiană, iar mama ei traducea, că o durea spatele de şase luni. Apoi, când i s-a făcut fişa de prezentare şi a prezentat actele, am văzut că pacienta <<italiană>> era de la Şupitca”, a povestit un asistent din cadrul UPU-SMURD.

De altfel, şi parcarea spitalului a fost „invadată” în ultimile săptămâni, de maşini înmatriculate în Italia, Marea Britanie, Irlanda sau Spania. Medicii spun că toţi cei care se rpezintă sunt evaluaţi şi consultaţi, chiar dacă unii trebuie să aştepte mai mult timp, nefiind urgenţe medicale. „Unii cred că, dacă muncesc în străinătate, acest lucru le permite să nu respecte nici urgenţa, nici personalul sanitar şi nici ceilalţi pacienţi. Dacă stai să rezolvi o pilă sau o relaţie poţi pune în pericol viaţa celui care are nevoie reală de asistenţă medicală de urgenţă imediată şi necondiţionată”, a spus un medic urgentist.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...