Caravana cu medici prezentă la Cristeşti

0

Sâmbătă, pentru a treia oară în acest an  şi a doua oară în comuna Cristeşti, echipa „Caravanei cu Medici” a fost prezentă   pentru a continua seria investigaţiilor medicale declaşate în urmă cu două săptămâni. Echipa de medici şi studenţi la Medicină a amenajat câteva cabinete pe diferite specialităţi medicale în Şcoala Gimnazială din Cristeşti, cu sprijinul cadrelor didactice şi a directorului scolii, Elena Cîrdei, a asistentului medical comunitar precum şi a medicilor de familie din comună. Astfel, localnicii cărora în urmă cu două săptămâni le-au fost prelevate analize de sânge au primit rezultatele acestora, li s-a făcut anamneza medicală, au fost consultaţi şi li s-au recomandat investigaţii- electrocardiograme sau ecografii, efectuate tot de către echipa Caravanei cu aparatura adusă.Pacienţii au fost de vârste diferite, de la tineri la vârstnici, iar la eveniment a participat şi subprefectul Daniela Lozneanu, cea care i-a invitat pe medici  în judeţ. „Aceşti tineri din Caravană mă suprind continuu cu bucuria cu care îşi fac meseria, cu respectul şi atenţia cu care tratează fiecare om în parte. Sunt convinsă că vor fi medici extraordinari şi că peste ani îi vom găsi în unităţi sanitare de renume sau poate chiar în spitalele botoşănene. Este minunat ceea ce fac şi le mulţumesc lor că au venit şi la Cristeşti.”, a spus subprefectul.De asemenea, Daniel Lozneanu i-a invitat pe membrii Caravanei ca, în funcţie de timpul avut la dispoziţie, să îşi programeze vizite şi în alte comune ale judeţului. Proiectul „Caravana cu medici” a fost înfiinţat în urmă cu câţiva ani, cu scopul de a acoperi zonele rurale în care oamenii nu beneficiază de servicii medicale primare sau nu au acces la sistemul sanitar din motive economice. În Caravană sunt implicaţi studenți, medici specialiști și rezidenți, iar serviciile medicale oferite sunt gratuite. Consultațiile și investigațiile oferite se desfășoară în spaţii special amenajate, stabilite în prealabil în colaborare cu autoritățile locale. În urma examinărilor, se eliberează scrisori medicale cu rezultatul bilanțului clinic și paraclinic, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.

+0 -0
se încarcă...