Biserica Uspeniei a reprezentat, pentru întregul ev mediu, punctul nodal al târgului Botoşani, locul în care convergeau drumurile comerciale ce străbăteau oraşul, între Uspenia şi cealaltă biserică domnească, Sf. Gheorghe, aflându-se nucleul vechi al târgului. O bună parte din locurile ce împrejmuiau biserica vor fi concedate acesteia de către domnie şi acolo oamenii bisericii vor ridica, în timp, dughene şi case, utilizându-le ca surse de venituri sau pentru folosinţa proprie.
De altfel, ca biserică domnească, Uspenia beneficia şi ea de privilegiile date celor patru biserici domneşti din târgul Botoşani, în 1740 şi 1742, de către Grigore al II-lea Ghica voievod, respectiv Constantin Mavrocordat, de a primi o parte din veniturile dughenelor de la două din cele patru iarmaroace mari din latura târgului.
De la o vreme, noile realităţi politice şi culturale impuse de domniile fanariote se vor face simţite şi în mediul bisericesc botoşănean, acolo unde afluenţa sporită a elementului etnic grecesc va face ca preoţii, epitropii şi chiar slujbele oficiate să fie greceşti. Există o legătură directă între clerul grec ce slujea la aceste biserici şi şcolile care trebuie să fi existat aici încă înainte de atestarea documentară certă a lor. În toate lucrările istoriografice despre târgul Botoşanilor, care se referă şi la acest subiect, se consideră ca dată de început a învăţământului botoşănean cea menţionată în hrisovul lui Ioan Teodor Callimachi voievod, de întemeiere a şcolii domneşti din Botoşani, respectiv 28 decembrie 1759.
Prin acel hrisov, domnul, care arată că, la Botoşani, şcoală domnească „au fost şi mai înainte”, porunceşte vornicului de acolo să găsească un dascăl potrivit pentru acea şcoală, dascăl pentru plata căruia se dădeau deoparte câte 5 lei din banii fiecărui sfert, ceea ce însemna, practic, din banii care i-ar fi revenit Doamnei. În plus, Teodor Callimachi voievod îl scuteşte pe acest dascăl ce urma a fi adus, dimpreună cu un om străin ce şi-ar găsi pentru a-l sluji, de birul cuvenit vistieriei, dându-i şi privilegiul de a plăti boiereşte, adică mai puţin, desetina pe 50 de stupi şi goştina pe 50 de oi.
Şcoală domnească la Botoşani existase însă – o precizează chiar domnul – şi mai înainte. O confirmă relatarea călătorului german Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel, care într-o „Scurtă descriere a ţinuturilor moldovene”, alcătuită pentru perioada decembrie 1713-ianuarie 1714, menţionează existenţa unor şcoli „pentru educaţia tineretului” la Iaşi, Roman şi Botoşani.
Instrucţia în acea şcoală şi în cele care i-au urmat era efectuată, fără îndoială, de către preoţii şi dascălii bisericilor botoşănene, ale căror orizont de cunoaştere şi profil moral îi recomandau a fi cei mai potriviţi pentru acest lucru. Printre ei, nu ne îndoim, dascăli şi preoţi de la biserica domnească a Uspeniei, acolo unde pretenţiile ridicate de statutul bisericii, devenită, după transformarea aşezământului de la Sf. Nicolae în mănăstire, o adevărată „catedrală” a Botoşanilor, ca şi rigorile presupuse de ceremonialul şi rânduielile bisericeşti, impuneau un nivel de pregătire mai înalt şi o ţinută morală pe măsură, cel puţin la nivel declarativ.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
