O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Nu am nici în clin, nici în mânecă, spunem atunci când vrem să arătăm că între noi şi o anumită întâmplare, faptă, care eventual ni se impută, nu e nicio legătură, că nu suntem noi responsabili pentru cele întâmplate, nu avem nici un amestec. Aparent, legătura e simplă, dacă e să ne luăm după sensurile consacrate prin dicţionare ale celor două cuvinte, în ambele situaţii fiind vorba de termeni ce aparţin domeniului croitoriei.
Clinul este o bucată de pânză, sau de stofă, folosită în croitorie ca piesă componentă a unui obiect vestimentar sau, cel mai adesea, ca adaos pentru lărgirea îmbrăcămintei (dexonline.ro). Mâneca, o ştim cu toţii, este acea parte a îmbrăcămintei care acoperă braţul, fie până la încheietura mâinii, fie până la cot.
A nu avea nici în clin, nici în mânecă este, aşadar, o formulare plastică pentru a arăta că nu ai nimic de ascuns, nu eşti tu vinovat, eventual în legătură cu o acuzaţie de furt. Nu are decât să te verifice cel care te acuză şi să vadă că nu ai nimic, nici în clin, nici în mânecă. În legătură cu asta, să menţionăm şi expresia „a o băga pe mânecă”, adică a fi pus în încurcătură, a fi surprins făcând ceva necuvenit, a o sfecli. Fără îndoială, asta se întâmpla când cineva încerca să-şi însuşească ceva necuvenit, ascunzându-l sub mânecă, fiind însă surprins. Sigur există şi o legătură cu bâlciurile de altădată, când comedianţii distrau cu scamatorii mulţimea de gură-cască, făcând să apară şi să dispară tot felul de obiecte, pe care le ascundeau în mânecă, fiind însă daţi de gol de cineva mai ager, care le observase tertipul.
Expresiei i se poate da şi o altă explicaţie, pornind de această dată de la două sensuri mai puţin cunoscute ale celor doi termeni, în varianta lor regională şi arhaică. În acest sens, cuvântul clin, folosit în anumite părţi montane ale Transilvaniei, probabil acelaşi cuvânt ca şi „clina”, are înţelesul de povârniş, pantă. Când ţăranii coborau cu carul spuneau că merg în clin. Dimpotrivă, când urcau un deal cu carul, ţăranii spuneau că merg în mânec („a mânecá” înseamnă, şi astăzi, a pleca dis-de-dimineaţă, a porni de undeva, probabil în legătură cu faptul că plecând din propria gospodărie foarte matinal, la pădure sau la lucrul pământului, ţăranul abia începea să urce dealul la capătul căruia îi era destinaţia, ştiut fiind că la munte locuinţa e aşezată mai la vale, spre a fi mai accesibilă).
Desigur că drumul presupunea un efort pentru conducătorul atelajului, dar şi pentru animalele de tracţiune, fie că erau cai, boi sau măgari. Atunci, carul şi căruţaşul se opreau la un binevenit popas. În acel moment, ei nu erau nici în clin, nici în mânec. Personal, optez pentru prima parte a explicaţiei care a dat limbii române această expresie.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

3 VOTURI - MEDIE: 3,67
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...