joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTAccident provocat de un tânăr băut, fără permis de conducere

Accident provocat de un tânăr băut, fără permis de conducere

Gest inconştient făcut de un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Havârna, care beat fiind şi fără să deţină permis de conducere, a plecat la drum cu o maşină şi a provocat un accident rutier. Aventura i-a adus un dosar penal cu două capete de acuzare, care ar putea să-l trimită în faţa instanţei de judecată. Întâmplarea a avut loc ieri când tânărul, aflat la volanul unui autoturism, a ajuns cu maşina pe drumul judeţean DJ 293 care străbate comuna Mileanca. Din cauza stării în care se afla, el a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar autoturismul s-a izbit în gardul unei locuinţe. Echipajul de poliţie ajuns la locul accidentului a constatat că tânărul emana halenă alcoolică, procedându-se la testarea alcoolscopică a acestuia. Valoarea rezultată a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior el fiind condus pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acuzat de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, tânărul riscă să ajungă în faţa magistraţilor.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...