miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTMotociclist accidentat lângă Copălău

Motociclist accidentat lângă Copălău

La un pas de tragedie. Un motocilcist cu permisul de doar patru zile a căzut cu tot cu motor în pădure la Buda. Acesta a căzut în faţa unei maşini din trafic, fiind la un pas de a fi călcat cu totul. Accidentul a avut loc vineri seară, când tânărul de 24 de ani urca rampa de la Buda. Botoșăneanul venea de la Iaşi, iar la un moment dat, după
depăşirea unei maşini s-a dezechilibrat la intrarea pe bandă și a căzut pe asfalt, motocicleta căzând peste el. Un bărbat care a fost martor la întreaga scenă a intervenit foarte repede și a înlăturat motorul de pe tânărul rănit, după care a sunat la 112. O ambulanță a fost chemată la fața locului, prelându-l pe acesta și transportându-l la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. „Pacientul prezenta mai multe contuzii şi escoriaţii, însă era în afara oricărui pericol, asta şi datprită combinezonului pe care îl purta”, a percizat Tiberiu Roman, asistent în cadrul SJA Botoşani. Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au început o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
77 %
2.1kmh
4 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...