spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTCătălin Flutur - Bugetul municipiului este mai bogat cu peste 16 milioane...

Cătălin Flutur – Bugetul municipiului este mai bogat cu peste 16 milioane de lei

Municipalitatea botoşăneană a scăpat de problemele financiare la care se aştepta începând cu această lună pe fondul diminuării veniturilor din impozitul pe venit. Cătălin Flutur, primarul municipiului, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că în bugetul municipiului au intrat  16,165 de milioane de lei, bani primiţi de la Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Fondurilor Europene. „Este vorba de acei bani pe care ne-am grăbit şi i-am plătit aiurea pe o corecţie financiară la proiectul vizând reabilitarea sistemului de termoficare. Am făcut o serie de demersuri ulterioare şi bugetul municipiului este mai bogat cu peste 16 milioane de lei, bani pe care trebuie să-i distribuim doar pe partea de dezvoltare şi investiţii”, a explicat edilul.

Potrivit acestuia, suma primită reprezintă o creştere de 100% a fondurilor alocate în acest an în bugetul local pentru investiţii. Astfel, edilii vor putea acoperi fondurile necesare pentru lucrările la care doar a fost deschisă poziţie bugetară la începutul anului. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, unde primăria are 23 de contracte semnate, în buget erau aproximativ un milion de lei, în condiţiile în care contribuţia locală depăşea 2,6 milioane de lei.

Totodată, municipalitatea va avea fondurile necesare pentru realizarea utilităţilor pentru noul cartier ANL de pe Şoseaua Iaşului. Acolo necesarul era de 9 de milioane de lei, iar municipalitatea dispunea de doar 300.000 de lei. Mai mult, vor fi asigurate sumele necesare pentru proiectele incluse în GAL „Botoşani pentru viitor”, dar şi banii pentru proiectele incluse în Programul Operaţional Regional, axa 4. „O să încercăm să onorăm solicitările făcute de la începutul anului de direcţiile, serviciile din subordine, instituţiile de cultură la începutul anului, pe care nu le-am putut acoperi din lipsă de bani. Acum vom încerca să reglăm toate aceste probleme”, a mai spus Cătălin Flutur.

În următoarele zile va fi convocată o şedinţă extraordinară a Consiliului Municipal pentru ca suma primită să fie inclusă în bugetul local, cu repartizarea aferentă. „Este o sumă care ne vine la timp, perfect şi pe care o vom putea folosi la tot ce avem nevoie”, a concluzionat Cătălin Flutur.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...