luni, martie 27, 2023
AcasăLocalBărbat în pericol din cauza unei viespi

Bărbat în pericol din cauza unei viespi

Un bărbat a avut de suferit de pe urma unei întâlniri mai puţin plăcute cu o viespe. În ciuda vremii ploioase şi reci de ieri, se pare că insectele respective încă sunt foarte active, iar bărbatul de 47 de ani, din comuna Lunca, a simţit-o pe pielea lui.

Acesta se afla în propria grădină, când la un moment dat a simţit o înţepătură puternică în spatele capului, deasupra cefei. A dus mâna şi a realizat că fusese înţepat de o viespe, pe care a reuşit să o prindă. La câteva minute a început să simtă ameţeli şi stări de greaţă, cu dureri mari de cap. Speriat, bărbatul a sunat la 112 pentru a cere ajutor, după care s-a suit la volanul maşinii personale şi a pornit spre Botoşani, pentru a ieşi mai repede în calea ambulanţei.

Acesta a fost întâmpinat de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care l-a preluat în ambulanţă şi i-a acordat primul ajutor la faţa locului. „Pacientul a fost perfuzat şi monitorizat în ambulanţă, după care şi-a revenit la parametrii normali, refuzând transportul la spital. I-au fost trasate o serie de recomandări”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani. Cadrele medicale spun că în astfel de situaţii este periculos ca cei afectaţi de o înţepătură de albină sau viespe, care pot dezvolta un şoc anafilactic, să se urce la volan, putând provoca, astfel, un accident rutier.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
9.5 ° C
9.6 °
7.8 °
65 %
1.7kmh
7 %
Dum
10 °
lun
16 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Înconjurată de angajații entuziaști, președinta CJ arată ce a făcut ea cu mânuțele alea două.

EDITORIAL

Cunoscuta lozincă postdecembristă „Cu televizorul ați mințit poporul!” mi-a produs o mare dilemă chiar de la apariția ei. Cine sunt vinovații? Cei din spatele...

EPIGRAMA ZILEI

Amicul meu, nu-i brașovean De-aceea să-nțeleg, mi-e greu De ce docil, ca un răcan, La poala ... Tâmpei, stă  mereu! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...