sâmbătă, ianuarie 3, 2026
AcasăLocal BTPermis de conducere irlandez cu bucluc

Permis de conducere irlandez cu bucluc

Din rău, în mai rău. Este păţania unui botoşănean în vârstă de 30 de ani, din comuna Hlipiceni, care a vrut să fie şofer, dar până la urmă s-a ales cu un dosar penal. Bărbatul conducea ieri un autoturism pe drumul judeţean care străbate comuna Hlipiceni, când a fost oprit de un echipaj al Secţiei Rurale nr. 3. Când i s-au cerut documentele, bărbatul a prezentat pentru control o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere întrucât documentul respectiv, emis de autorităţile irlandeze, i-a fost reţinut în luna iunie 2018 de către poliţiştii rutieri botoşăneni deoarece nu prezenta elemente de siguranţă vizibile. Ieri, însă, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au descoperit că acesta nu figurează ca posesor de permis de conducere în statul irlandez. Acuzat de conducere fără permis, botoşăneanul riscă să ajungă în faţa magistraţilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.7 ° C
4.4 °
3.6 °
73 %
1.7kmh
100 %
S
4 °
D
2 °
lun
-1 °
mar
2 °
mie
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu ne rămâne decât să ignorăm semnele și să sperăm că 2026 va fi un an mai bun.

EDITORIAL

Aho, aho, copii și frați Care gura o căscați La tv și pe rețele, Unde-aflați de toate cele, Dați-vă toți mai aproape Și nu mai clipiți din pleoape, Închideți cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...