marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTAgenţi economici amendaţi de ITM

Agenţi economici amendaţi de ITM

Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au dat şapte amenzi în valoare totală de 37.800 de lei ca urmare a controalelor efectuate în luna august. O parte din  această sumă respectiv, 20.000 lei,  a fost acordată unui agent economic care avea o persoană în cadrul firmei ce efectua muncă nedeclarată. De asemenea, au mai fost acordate amenzi de 4.800 lei unor agenţi economici ce nu păstrau evidenţa timpului de muncă. În perioada menţionată, în domeniul relaţii de muncă, inspectorii ITM au efectuat controale la 80 de angajatori, cu un număr de 1677 de salariaţi, dintre care 1218 femei.  Tot în luna august, aceştia au mai efectuat controale la 61 de agenţi economici, în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. „Au fost constate 155 neconformităţi, fiind dispuse 163 de măsuri. Am aplicat 155 sancţiuni contravenţionale, din care 153 avertismente  şi două amenzi în valoare de 13.000 lei.”, au mai precizat inspectorii ITM. Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost neinstruirea lucrătorilor la angajare, lipsa planului de prevenire şi protecţie dar şi lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
13.8 ° C
13.9 °
13.8 °
52 %
5kmh
38 %
mar
14 °
mie
16 °
J
18 °
vin
12 °
S
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor.    

EDITORIAL

Sfârșitul primei săptămâni din luna mai a adus la Botoșani și altceva în afară de alegerile cu rezultatele știute și cu consecințe încă în...

EPIGRAMA ZILEI

Cred c-ar trebui să-ncerci Un meniu mai variat, Nu toată ziua ciuperci Asortate cu rahat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...