spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTVânzarea apartamentelor ANL rămâne o poveste frumoasă

Vânzarea apartamentelor ANL rămâne o poveste frumoasă

Societatea Locativa nu a vândut până la această dată niciun apartament construit prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Florinel Gornea, directorul societăţii, a declarat că a fost înaintat regulamentul în baza căruia vor fi făcute aceste vânzări la Consiliul Local şi urmează ca acesta să fie aprobat de către deliberativul local. Potrivit oficialului, după ce regulamentul va fi aprobat, vor fi demarate procedurile de vânzare a apartamentelor. Locativa are înregistrate 136 de cereri de la botoşănenii care doresc să renunţe la statutul de chiriaşi şi să devină proprietari ai apartamentelor unde locuiesc.

Municipalitatea asigurat fonduri pentru realizarea cărţilor funciare pentru blocurile ANL de pe Aleea Călugăreni, blocurile O4 şi H4 din zona centrală a oraşului.

De vânzarea locuinţelor ANL se vorbeşte de câţiva ani. Cei mai mulţi chiriaşi nu s-au grăbit să cumpere apartamentele, fiind mulţumiţi de faptul că au plătit o chirie modică, plecând de la 60 de lei în cazul garsonierelor şi peste o sută de lei, la apartamentele cu patru camere. De anul trecut, chiriile au fost majorate, fiind calculate în funcţie de veniturile chiriaşilor. Tot anul trecut s-au înregistrat nemulţumiri de la valoarea chiriilor, cei care aveau de plătit câteva sute de lei pe lună solicitând urgentarea procedurii de vânzare motivând că preferă să achite o rată la bancă.

Municipalitatea botoşăneană are 631 de chiriaşi ANL. Din calculele făcute anul trecut de funcţionarii din cadrul Locativa, preţul la locuinţele ANL pleacă de la 22.000 de euro şi se ajunge la aproximativ 50.000 de euro în cazul apartamentelor cu patru camere. Chiriaşii pot achita preţul apartamentelor contractând un credit sau plătind rate la societatea Locativa, într-o perioadă de zece ani. Fondurile încasate din vânzarea locuinţelor vor fi virate la ANL, în vederea construirii de noi locuinţe.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...