vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTCriminal internat după ce şi-a ucis mama

Criminal internat după ce şi-a ucis mama

Bărbatul din satul Dracşani, comuna Suliţa, care şi-a ucis mama cu mai multe lovituri de cuţit la începutul acestei luni, a fost internat în urma unei decizii a magistraţilor de la Tribunalul Botoşani. Acuzat de omor, M.F., în vârstă de 54 de ani, a fost expertizat medico-legal din punct de vedere psihiatric, medicii apreciind că acesta nu a avut discernământ în momentul comiterii faptei.
Întrucât există posibilitatea ca acesta să nu răspundă penal, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au cerut instanţei luarea măsurii internării provizorii. Prin urmare, magistraţii au dispus ca bărbatul, care este internat în Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, să fie transferat într-o clinică de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Decizia a fost dispusă luni şi va fi pusă în practică imediat ce hotărârea va rămâne definitivă.

Faptă descoperită de un tânăr din sat

Crima a fost comisă pe 1 octombrie, pe fondul unui conflict spontan, când M.F. i-a aplicat mamei sale mai multe lovituri de cuţit cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa. Fapta a ieşit la iveală după ce un tânăr care mergea cu maşina pe uliţele din Dracşani s-a intersectat cu bărbatul care era îmbrăcat sumar şi plin de sânge. Realizând că ceva nu este în regulă, săteanul s-a oprit şi l-a întrebat pe M.F. ce s-a întâmplat, iar acesta i-a replicat că mama sa murise, după ce se agăţase într-un gard. Gândindu-se că bătrâna ar putea fi doar rănită, tânărul l-a determinat pe bărbat să-l conducă spre locul cu pricina.
Trupul neînsufleţit al bătrânei în vârstă de 82 de ani a fost găsit sfârtecat cu zeci de lovituri de cuţit la marginea unei pădurici, într-un lan de porumb. Tânărul a sunat la 112, dar intervenţia celor de la Serviciul de ambulanţă a fost tardivă întrucât femeia decedase.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, însă în momentul în care a fost audiat, M.F. a susţinut că tatăl lui este cel care i-ar fi omorât mama, iar el doar ar fi târât-o la marginea pădurii.
Ancheta avea să scoată la iveală că bărbatul figura cu afecţiuni psihice, iar ulterior s-a dispus efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice.

Orori similare în judeţ

Crima de la Dracşani a venit însă după alte două orori comise de persoane cu afecţiuni psihice. Pe 31 august, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Mihăileni, diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, şi-a ucis şi el mama pe fondul unei decompensări, în urma unui conflict izbucnit în familie. Bărbatul a pus mâna pe un cuţit cu care şi-a înjunghiat mama de mai multe ori, fapta fiind descoperită după două zile.
Şi acest caz instanţa a dispus luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii.
În schimb, un alt bărbat cu afecţiuni psihice, bănuit că l-a ucis pe paznicul unei ferme din Stăuceni, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie, a fost arestat preventiv, la sfârşitul lunii trecute. Considerat de la bun început ca fiind principalul suspect, L.C. a fost internat iniţial în Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean, unde a fost expertizat de o comisie de medici legişti, care a stabilit că a comis fapta cu discernământ.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

  1. Cum nu avea discernământ? A mințit ca mama a-a agățat intr-un gard, apoi a dat vina pe tatăl sau. Înseamnă ca era conștient de gravitatea faptei și ca a incercat sa o acopere, știa ca poate răspunde în fata legii. Cum au ajuns la concluzia ca nu avea discernământ? Chiar așa de ageamii sunt medicii care au dat acest verdict? E limpede ca, prin încercarea sa de a musamaliza crima acesta avea discernământ

Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...