spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTTâlhar ajuns din arest la spital

Tâlhar ajuns din arest la spital

Şi tâlharii sunt sensibili. Asta a dovedit-o un minor acuzat de tâlhărie şi aflat în arest, care a fost transportat la spital după ce i s-a făcut rău în instanţă. Tânărul, un adevărat dur, este cercetat pentru furt calificat, tentativă de tâlhărie şi tâlhărie calificată, iar ieri trebuia să fie analizată măsura arestării preventive, eventual prelungirea mandatului. Doar că brusc, acestuia i s-a făcut rău, în timp ce se afla în arestul judecătoriei, astfel că gardienii s-au văzut nevoiţi să solicite intervenţia unui echipaj medical. O ambulanţă cu medic s-a deplasat la faţa locului şi, după ce i-a acordat acestuia primul ajutor, după care tânărul a fost transporat la Secţia de Pediatrie. „Pacientul era stabil. Acuza o stare de rău şi era febril, fiind transportat la spital pentru mai multe investigaţii”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoşani.
Potrivit anchetatorilor, anul trecut în luna decembrie tânărul ar fi comis faptele, între timp a fost arestat şi trimis în judecată la începutul acestui an, iar în prezent procesul este pe rol.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.3 °
11 °
88 %
4.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...