marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTBelea pe capul unui botoşănean, după o întâlnire cu poliţiştii

Belea pe capul unui botoşănean, după o întâlnire cu poliţiştii

Un botoşănean s-a ales cu un dosar penal, în urma unui control în trafic. S-a întâmplat ieri când lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoșani, aflaţi în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Curtești, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 48 ani din comuna Corni, având atașată o remorcă, ambele fiind încărcate cu material lemnos. Cu ocazia interogării bazelor de date poliţiştii au constatat că remorca tractată nu era înmatriculată, având autorizația de circulație provizorie expirată de aproape două săptămâni, mai exact din 15 octombrie. Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de proveniență pentru materialul lemnos transportat, acesta a fost sancţionat contravenţional, iar poliţiştii au dispus confiscarea cantități de 0.75 metri cubi material lemnos, care a fost ulterior predat în custodie Cantonului Silvic Băiceni. La final, poliţiştii au întocmit şi un dosar penal, bărbatul urmând să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
13.8 ° C
13.9 °
13.8 °
52 %
5kmh
38 %
mar
14 °
mie
16 °
J
18 °
vin
12 °
S
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor.    

EDITORIAL

Sfârșitul primei săptămâni din luna mai a adus la Botoșani și altceva în afară de alegerile cu rezultatele știute și cu consecințe încă în...

EPIGRAMA ZILEI

Cred c-ar trebui să-ncerci Un meniu mai variat, Nu toată ziua ciuperci Asortate cu rahat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...