duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BT"Şcoala Altfel", la Jandarmerie

“Şcoala Altfel”, la Jandarmerie

Elevii clasei a VI -a A de la Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga”, însoţiţi de diriginta Diana Cărbunaru, au fost prezenţi azi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani (IJJ), în cadrul programului “Şcoala Altfel”. Elevii au vizitat Sala Tradiţiilor şi dispeceratul, li s-au prezentat mijloacele de intervenţie din dotarea jandarmilor şi au făcut “cunoştinţă” cu câinele de serviciu Pih, care a făcut şi un mic exerciţiu demonstrativ. În continuare, elevii au urcat în clubul inspectoratului unde, spre surpriza lor, au primit un test “fulger” cu întrebări privind modul în care ei consideră că trebuie să se comporte în anumite situaţii. Rezultatele testelor vor fi analizate şi valorificate în cadrul activităţilor preventive efectuate în instituţiile de învăţământ preuniversitar botoşănene. Vizita s-a încheiat cu o acţiune preventivă privind faptele antisociale care pot fi săvârşite în incinta şcolilor, la final reprezentanţii IJJ înmânându-le copiilor şi o serie de pliante cu recomandări pentru evitarea unor situaţii nedorite, atât pe timpul desfăşurării cursurilor, cât şi în timpul liber.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
7.8 ° C
7.8 °
6.6 °
86 %
2.6kmh
100 %
D
9 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
J
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...