miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTAdolescenţi anchetaţi după o bătaie la băutură

Adolescenţi anchetaţi după o bătaie la băutură

O bătaie la beţie le-a adus unor tineri din comuna Cristeşti amenzi în valoare de 1.200 de lei. În plus, agresorii vor fi cercetaţi penal pentru lovire şi alte violenţe. Agresiunea a avut loc în noaptea de Mihail şi Gavril, când, pe fondul beţiei, cei trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani au avut un conflict spontan cu un consătean în vârstă de 43 de ani pe care l-au lovit, după care au dat bir cu fugiţii. Fapta lor a ieşit la iveală ieri, când fratele celui bătut i-a anunţat pe poliţiştii din sat cu privire la cele întâmplate. Astfel, în urma activităţilor investigative, poliţiştii au ajuns la principalii suspecţi, care au fost amendaţi în primă fază pentru provocare şi participare la scandal pe drumul public. Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, ce urmează a fi soluţionat procedural.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
13.9 °
67 %
2.7kmh
1 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...