Făcut vameş de către unii dintre domnii fanarioţi de atunci, fără îndoială în urma unor servicii financiare, negustorul Manole, despre care credem că avea strămoşi greci, îşi va lua şi numele de Varlaam. După exemplul deja citat mai sus, succesul în afaceri îl îndeamnă să fie cu luare aminte şi la îndatoririle creştineşti, aşa încât o parte din câştigurile sale se va întrupa în biserica de lemn cu hramul Vovideniei, care exista în 1744. La 21 octombrie 1753, Matei Ghica voievod întăreşte preoţilor de la biserica lui Manole dreptul de a stăpâni o casă cu locul ei, danie de la Aslan armanul, după mărturia lui Constandin, vornic de Botoşani, din 1744.
Fiul său şi de la el şi nepoţii lui, nemaimulţumindu-se cu condiţia de negustor, îşi vor cumpăra pitac, întrând astfel în rândul boierilor. Manole Varlaam, marele stolnic şi spătar menţionat în pisanie, ar putea fi feciorul negustorului Manole şi tatăl celui care a pus pisania, Grigore Varlaam.
La 31 ianuarie 1765, Tudosie monah vinde lui Pavel băibăcar (postăvar, n. ns.) un loc de casă cu pomet lângă biserica Vovidenia, a lui Manole. Doi ani mai târziu, la 20 martie 1767, era dată o carte de judecată prin care Irina Manoleasa, soţia negustorului, intra în stăpânirea locului de casă din Botoşani vândut de Tudosie monahul, deoarece acesta înstrăinase acel loc fără a ţine seama de protimisis (dreptul de întâietate, prioritate, n. ns.).
Alte documente care menţionează vechea biserică din lemn sunt cel din 23 aprilie 1766, prin care Maria şoltuzoae cu fiii ei vând logofătului Toma o casă „lângă biserica lui Manole”, cel din 14 iulie 1802, în care este pomenită „biserica Manolesii, în Mahalaua Vrăbieni” şi cel din 14 septembrie 1802, care aminteşte de casa lui Macsin, blănar din Botoşani, situată în mahalaua Vrăbieni, „lângă biserica Vovideniei”.
Biserica nouă, ridicată la 1834, care a slujit ca model bisericii de piatră de la Sf. Ilie, este zidită în formă de cruce, cu o clopotniţă înaltă, încununată cu turlă, ridicată deasupra pronaosului, având sub ea, în pământ, un loc special pentru oasele ctitorilor. Zidurile groase sunt străpunse de ferestre mari, iar la exterior 18 semicoloane, terminate cu capiteluri ionice, au şi rol funcţional, de susţinere a zidăriei, în absenţa contraforturilor, dar şi unul estetic, întregind expresivitatea neoclasică a construcţiei. Intrarea în biserică se face printr-o uşă mare de metal împodobită cu motive florale, în stare excelentă de funcţionare, deşi are 184 de ani.
Documentele înregistrează doar o danie pentru această biserică, anume cea din 28 septembrie 1838, când postelniceasca Mariţa Vârnav, născută Dimachi, dăruia bisericii o dugheană de piatră din Târgul Vitelor. Cât despre celălalt ctitor al bisericii de piatră, baronul Ioan Cârste, nu putem decât presupune că era unul din acei negustori care îşi cumpăraseră de la autorităţile cezaro-crăieşti din Bucovina acest titlu de nobleţe, care se pare că se dădea la austrieci aşa cum se dădeau în Moldova pitacele de boierie.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
