spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTOperaţiunea "Foc de artificii", start în războiul contra petardelor

Operaţiunea „Foc de artificii”, start în războiul contra petardelor

Poliţia Română a declanşat, ieri, operaţiunea „Foc de artificii”, care va urmări verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice. Astfel, începând cu 19 noiembrie a.c. şi până pe 7 ianuarie 2019, poliţiştii vor acţiona în vedere depistării celor care vând ilegal sau folosesc neautorizat obiecte pirotehnice. „Scopul acţiunii este creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2018 – 2019”, spun poliţiştii. În acest sens, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, polițiștii vor efectua acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice. Activitățile vor beneficia si de sprijinul polițiștilor de ordine publică, investigare a criminalității economice, precum și al celor de la prevenirea criminalității.

Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul Primăriei, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi avizul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor) pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 (altele decât cele de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut) către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Articolele pirotehnice din categoria P1, denumite generic „emițătoare de sunet”, se pot utiliza doar în scopurile menționate de producătorul acestora (pentru îndepărtarea animalelor agresive sau pentru a speria animalele sălbatice de către fermieri sau vânători) sau alte destinații tehnice, utilizarea necorespunzătoare a acestora fiind sancționată pentru tulburarea ordinii şi liniștii publice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10.4 °
9.4 °
86 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...