Virozele afectează tot mai mulţi copii

Sute de copii au avut de suferit din cauza afecţiunilor respiratorii înregistrate în ultima sptămână în judeţul Botoşani. Peste 140 de copii până în 14 ani au fost diagnosticaţi în fiecare zi cu infecţii respiratorii sau pneumonii. Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, în ultima săptămână au fost contabilizaţi peste 1.600 de botoşăneni cu afecţiuni respiratorii. Dintre aceştia, 1.000 au fost copii cu vârste până la 14 ani. Din totalul cazurilor înregistrate, 150 persoane au avut nevoie de tratament de specialitate în spital, dintre aceştia aproape 100 fiind copii. Medicii specialişti infecţionişti au diagnosticat şi două cazuri clinice de gripă.
Între timp, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au trimis la Botoşani şi a doua tranşă a vaccinului antigripal, astfel că vaccinarea antigripală a populaţiei este în toi. Astfel, până în prezent au fost primite 17.140 de doze de vaccin antigripal, din care 11.564 au fost deja administrate.
În ceea ce priveşte persoanele care vor fi imunizate prin intermediul cabinetelor medicilor de familie, acestea vor fi în special cele aflate la risc, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC. „Vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit”, arată Ministerul Sănătăţii. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

Deja ai votat!