marți, martie 19, 2024
AcasăLocal BTDoi tineri din Germania, voluntari la asociaţia condusă de Lutz Noack

Doi tineri din Germania, voluntari la asociaţia condusă de Lutz Noack

Doi tineri din Germania au venit la Botoşani pentru a se dedica, timp de un an, copiilor nevoiaşi beneficiari ai programelor sociale derulate de Asociaţia Misionară „El rămâne credincios”. Au doar 18 ani, vârstă la care cei mai mulţi tineri nu au timp să se gândească la semenii cu care soarta nu a fost prea generoasă, fiind concentraţi pe finalizarea studiilor liceale şi alegerea unui parcurs universitar. Manuel Roche şi Christiane Le au absolvit liceul în acest an şi la scurt timp s-au interesat de programele de voluntariat derulate de instituţiile din Germania în alte ţări.

Familiile lor i-au încurajat în acest demers, chiar dacă primele sfaturi au fost acelea de a alege programe care să-i ţină mai aproape de casă.

După unele interviuri susţinute în Germania, au decis să vină la Botoşani, oraşul fiind cunoscut în ţara lor ca locul unde se derulează programe umanitare de aproximativ 30 de ani, coordonate de Lutz Noack, cel care în 2013 a devenit Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani.

„Întodeauna mi-am dorit să particip la un program într-o ţară străină. Mama mi-a recomandat să mă prezint la Volunta, o organizaţie deosebită din Germania. Acolo am aflat ce programe derulează şi am considerat că programele din România sunt interesante. Şi aşa m-am decis să vin în România”, a spus Manuel.

Le are părinţi originari din Vietnam. Aceştia s-au stabilit în Germania, acolo s-au cunoscut şi s-au căsătorit. „Întrucât rădăcinile mele sunt în Vietnam, doream să merg acolo. M-am înscris la mai multe programe, cu dorinţa de a pleca în străinătate pentru a căpăta experienţă. Mi s-a părut interesant să vin în România şi poate la anul ajung şi în Vietnam”, a explicat Le.

Cei doi tineri au venit în septembrie la Botoşani şi lucrează cu copiii nevoiaşi. În această perioadă de voluntariat, ei se vor decide şi ce  facultate vor urma. Încă de la început, Manuel şi Christiane au fost cuceriţi de oraş, de amabilitatea botoşănenilor, dar şi de căldura şi bucuria cu care i-au primit copiii.

Pentru a reuşi să comunice şi să interacţioneze cu copiii, cei doi tineri fac ore de limba română cu profesorul Claudia Hamburda. Cu acelaşi profesor au făcut ore toţi tinerii din Germania care au făcut voluntariat la Asociaţia Misionară „El rămâne credincios”.

Programul lor zilnic este bine stabilit. În fiecare zi, primele ore le dedică ajutorului dat personalului din bucătărie pentru pregătirea mesei pentru copiii nevoiaşi. După ce copiii servesc masa, cei doi tineri din Germania îi ajută la teme, sau la diferite activităţi organizate de asociaţiei, de tipul „Şcoala după şcoală”. În această perioadă ei se implică cu entuziasm în pregătirea serbării organizate cu prilejul Naşterii Domnului, când copiii nevoiaşi vor primi daruri consistente din Germania.

„Este important că interacţionăm cu alţi oameni, îi putem ajuta şi ne îmbogăţim experienţa de viaţă. Pentru fiecare om este important să facă voluntariat, deoarece ajutorarea semenilor oferă o mulţumire sufletească deosebită. Considerăm că faptele bune sunt cele care îi definesc pe oameni”, spun cei doi tineri.

Carmen Olariu, directorul asociaţiei, este încântată de colaborarea cu cei doi tineri. „Avem deja ani buni de când colaborăm cu tineri voluntari din Germania. Cu unii dintre ei ţinem legătura şi după ce au finalizat anul de voluntariat. Revin cu drag la Botoşani şi îi considerăm ca făcând parte din marea noastră familie”, a afirmat Carmen Olariu.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
88 %
1.3kmh
92 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
9 °
vin
6 °
sâm
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când polițiștii și pompierii își ofereau flori unul altuia de Ziua femeii.

EDITORIAL

„Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?“. Este celebra replică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar fi fost chiar anormal Să vrea post de preşedinte. El, la învârtit cuvinte, Fiind … ”Crin imperial” !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...