spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTTractor scăpat de sub control la beţie

Tractor scăpat de sub control la beţie

Forfota pentru sărbătorile de iarnă abia a început, însă drumurile sunt pline deja de şoferi băuţi. Weekend-ul trecut poliţiştii au prins trei şoferi turmentaţi. Unul dintre ei a scăpat tractorul de sub control şi a fost la un pas de tragedie.

Primul caz a fost întregistrat sâmbătă, când poliţiştii Secţiei Rurale nr. 9 Vlăsineşti au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani din comuna Manoleasa. Întrucât cel de la volan mirosea a băutură, poliţiştii l-au testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. După câteva ore, un bărbat în vârstă de 72 de ani din comuna Drăguşeni, care sconducea un tractor pe un drum sătesc, într-o curbă la stânga, a ratat virajul şi s-a izbit cu uilajul într-un autoturism condus regulamentar din sens opus de un tânăr în vârstă de 19 ani. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti. Ambii şoferi implicaţi în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului de 19 ani, respectiv 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 72 de ani. Ieri, însă, un bărbat în vârstă de 59 de ani din comuna Hlipiceni, care conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 282 , a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care maşina s-a izbit într-un alt autovehicul condus regulamentar din sens opus de o tânără în vârstă de 26 de ani din comuna Dobârceni. Echipajul de poliţie care a ajuns la locul impactului a procedat la testarea alcoolscopică a celor doi conducători auto, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, respectiv 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului.

Cei trei şoferi beţi s-au ales cu dosare penale, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. Totodată, poliţiştii le-au reţinut şi permisele de conducere, până la finalizarea cercetărilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...