spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTAsistentă agresată la Pediatrie

Asistentă agresată la Pediatrie

Personalul medical din Urgențe se simte tot mai puțin în siguranță și ajunge tot mai des ținta agresiunilor verbale și chiar fizice a pacienților. Ultimul caz de acest fel a avut loc la începutui acestei săptămâni, când o asistentă din cadrul Centrului de Primiri Urgențe Pediatrie a fost agresată de mama unui copil ajuns la spital. Totul a început după ce femeia de etnie romă și-a adus copilul la spital cu probleme de sănătate. După ce micuțul a fost consultat, femeia i-a cerut asistentei care se afla în triajul CPU să îi cheme un taxi.
În momentul în care a fost refuzată, aceasta a făcut o criză de nervi și a început să îi aducă injurii asistentei. Aceasta i-a răspuns și ea, iar totul a degenerat, femeia lovind/o pe aceasta cu telefonul peste cap. Ulterior spiritele s-au calmat, iar femeia agresivă a părăsit spitalul, urmând ca asistenta să decidă dacă dorește să depună plângere la poliție.
Cadrele medicale, mai ales cele din Urgenţe şi de la Ambulanţă, sunt supuse zi de zi presiunii rudelor celor bolnavi, dar şi atacurilor pacienţilor, iar de la reproşuri se ajunge chiar şi la scandal cu ameninţări şi loviri. Cei mai mari scandalagii provin din rândul celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor halucinogene. Cadrele medicale îşi aduc aminte de cazul unei tinere, adusă la spital în strare de ebrietate. Cu tatăl plecat în străinătate, iar mama ajunsă în Urgenţe chemată de cadrele medicale, tânăra a început să aibă un comportament bizar şi a cerut să folosească toaleta. Odată ajunsă acolo, însă, fata s-a blocat înăuntru şi a avut o criză de nervi. Puşi în faţa acestui fapt, cei de la Urgenţe s-au văzut nevoiţi să cheme jandarmii pentru a o putea calma şi mai ales a o scoate din toaletă, totul transformându-se într-un adevărat „spectacol” pentru ceilalţi pacienţi care aşteptau pe hol. „A fost nevoie de opt bărbaţi ca să o poată scoate de acolo şi să o controleze. Patru jandarmi, doi asistenţi de la ambulanţă şi doi infirmieri de la spital. Unul din ei a reuşit să forţeze uşa, un altul şi-a pus piciorul între uşă şi perete şi au reuşit să o scoată în ţipete şi agitaţie. Părea complet dezorientată, simptome pe care nu le ai doar de la consumul de băuturi alcoolice”, a povestit un asistent din cadrul UPU. O altă femeie, deşi însărcinată, a sărit la bătaie la cadrele medicale, pentru că au refuzat s-o lase să plece dn spital pentru a-şi vedea concubinul. Aceasta a fost calmată, în cele, din urmă de poliţişti şi jandarmi. Forţele de ordine au intervenit şi atunci când un bărbat aflat în stare de ebrietate a sărit la bătaie la două asistente care încercau să-i ofere ajutor.
Anul trecut, de exemplu, Urgenţele au fost transformate într-o seară într-un veritabil câmp de bătălie de două grupuri de petrecăreţi. Doi tineri au folosit atunci spaţiul spitalului pentru a se refugia din faţa unui grup de şase adolescenţi pe care tot îi provocau. Ba mai mult, pentru a-şi arăta curajul, aceştia au distrus o uşă de acces în camera de reanimare a UPU.
Cadrele medicale spun că o categorie aparte est reprezentată de romi, aceştia adunându-se cu zecile când unul de-al lor are probleme şi supunând personalul la o presiune uriaşă. Presiunii trebuie să facă şi cei de la Ambulanţă, care ajung chiar să-ţi rişte viaţa. În decembrie 2015, de exemplu, membrul unui echipaj de la Ambulanţă, aflat în misiune a ajuns chiar să fie atacat cu un cuţit, într-un cartier din Botoşani.
În alte cazuri, echipajele au fost ameninţate şi fugărite cu pietre, deşi încercau doar să-şi facă datoria. Uneori probemele vin tocmai din cauza rudelor pacienţilor. Anul trecut, de exemplu, un echipaj de ambulanţă chemat pentru a salva o viaţă nu a fost lăsat să intervină chiar de către rudele bolnavei, care solicitaseră ajutor. Supăraţi că autospeciala ar fi ajuns târziu, apropiaţii pacientei au spart parbrizul ambulanţei, iar echipajul a avut nevoie de ajutorul poliţie.
Deşi de câţiva ani, este în o lege care prevede amenzi pentru jignirea şi ameninţarea cadrelor medicale şi chiar închisoare pentru lovirea personalului medical, aceasta nu a avut ca afect reducerea numărului de agresiuni. Un motiv este şi acela că multe dintre cadrele atacate preferă să nu depună plângeri pentru a nu pierde timp preţios în anchete şi procese.
Codul Penal prevede şi pedepse pentru împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent şi grav pentru viaţa sa, iar pedeapsa este de până la trei ani de închisoare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10.4 °
9.4 °
86 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...