Povestea Vorbei – Arabii şi matematica: scurtă istorie a lui zero şi a cifrei

0

Vocabularul matematicii actuale e greu de conceput dacă am scoate din el cuvintele de origine arabă, multe dintre ele desemnând noţiuni de bază. Și asta chiar dacă arabii au fost, în unele cazuri, doar cei care au adus în Europa cunoştinţe matematice pe care le-au preluat de la indieni, cel mai cunoscut exemplu fiind cifrele arabe. Două asemenea noţiuni matematice fundamentale sunt zero şi cifră, al căror scurt istoric îl prezentăm în continuare.

Primul popor care îşi dă seama de necesitatea existenţei cifrei şi conceptului ”zero” ca expresie a unei cantităţi ce nu există, a golului, este cel indian, acum mai bine de 4000 de ani. Multe dintre măsurile lor de lungime sau de cantitate aveau submultipli fracţionari, de genul 1/2, 1/10, 1/100 etc., astfel încât ei au ajuns la o lungime minusculă egală cu 1,7 mm, pe care au numit-o sunya, adică gol, nimic. După mii de ani, prin secolul X d. Hr., arabii au preluat de la indieni conceptul de gol, care la ei capătă şi înţelesul de zero, ambele noţiuni fiind definite prin cuvântul sifr.

Cu sensul de ”zero”, termenul arab este adoptat de către matematicienii evului mediu european. Printre ei, la începutul secolului al XIII-lea, italianul Leonardo Fibonacci, care latinizează termenul, astfel încât sifr devine zephirum, ales şi pentru că semăna cu zephirus, numele latinesc al zefirului. Ulterior, termenul a fost ”italienizat”, aşa încât ”ph” latin a devenit italianul ”f”, iar terminaţia –”um” a devenit ”o” şi aşa, din zephirum s-a ajuns la zefiro. Doar că italienii erau nemulţumiţi de asemănarea dintre acest termen şi cuvântul zeffiro, desemnând zefirul, ambele pronunţându-se identic, aşa că prin două modificări fonetice s-a ajuns mai întâi la zefro, apoi la zero. În această ultimă formă, termenul se extinde rapid înafara spaţiului italian, fiind preluat în plan internaţional.

Matematicienii spanioli au preluat şi termenul arab sifr, pe care l-au modificat mai puţin, scriind cifra şi adăugându-i un înţeles  nou, acela de ”semn numeric în general”. Faptul că ”zero” era foarte important în sistemul zecimal de numărătoare a făcut ca prin secolul al XV-lea în Europa numele acestei cifre să se extindă şi la celelalte nouă. Pentru o perioadă, cuvântul ”cifră” s-a folosit cu ambele înţelesuri, zero, respectiv semn numeric. O atestă termenul englezesc cypher, care înseamnă atât cifru, cod, dar şi zero.

Însă matematicienii sunt persoane riguroase şi nu au îngăduit prea mult să persiste confuzia între cele două noţiuni. Cum zero era destul de răspândit şi greu de înlocuit, termenului celălalt, cifră, i-a fost limitat înţelesul la ceea ce înseamnă astăzi pentru noi, adică ”semn numeric în general”.

Chiar dacă există această mare deosebire de înţeles, iar cuvintele cifru şi zero sunt diferite şi fonetic, ele au la origine acelaşi cuvânt arab, sifr, care a parcurs, însă, două drumuri diferite în Europa: unul prin spaţiul italian, celălalt prin Spania. Un alt cuvânt ”înaripat”, după expresia lui Homer, asemenea cuvântului ”zahăr”, pe care l-am prezentat săptămâna trecută.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!