spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTEroii Revoluţiei, comemoraţi la Botoşani

Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Botoşani

Zeci de botoşăneni, în principal oficiali, printre care secretarul de stat Angel Gheorghiu, parlamentari, prefectul Dan Şlincu, subprefectul Daniela Lozneanu, primarul Cătălin Flutur, viceprimarii Cosmin Andrei şi Marian Murariu, alţi şefi de instituţii, consilieri municipali şi judeţeni, reprezentanţi ai partidelor politice, revoluţionari botoşăneni, au participat astăzi la ceremonia de comemorare a Eroilor Revoluţiei.

Manifestarea dedicată eroilor a debutat în faţa Palatului Administrativ, unde au fost puse flori pe placa aflată pe faţada clădirii. Vasile Halasanu, preşedintele Asociaţiei „22 – 25 decembrie 1989” a rostit numele eroilor morţi la Revoluţie, după care a fost ţinut un moment de reculegere.

Oficialii au mers apoi la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, acolo unde a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor. În timpul slujbei au ajuns la biserică şi ministrul Marius Budăi, deputatul Costel Lupaşcu, Liliana Mincă, liderul ALDE Botoşani şi alţi membri din conducerea formaţiunii.

După slujba oficiată de preoţii Grigore Diaconu şi Ştefan Grădinaru, a urmat discursul rostit de profesorul Tudor Maxim. „Cu toate că sunt 29 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 în care m-am implicat şi eu ca musca în lapte, totuşi pot să spun că emoţiile în faţa unei mulţimi de personalităţi sunt cam aceleaşi, sunt proaspete. Am o emoţie în plus, dată de faptul că, chiar dacă nu marcăm o cifră rotundă de la Revoluţie, totuşi o marcăm în Anul Centenarului Unirii, a creării României Mari şi niciodată nu este suficient să fim cu evenimentele de atunci, cu trecerea de la agonie la extaz în cursul anului 1918. Cei 29 de ani fac pentru generaţiile tinere ca acest eveniment să fie îndepărtat”, a spus, printre altele Tudor Maxim, reamintind de tendinţa continuă de demonetizare, de punere sub semnul întrebării a evenimentului de atunci.

După discurs, au fost depuse coroane din partea Asociaţiei Revoluţionare „22 – 25 Decembrie 1989”, Garnizoanei Botoşani, Prefecturii, Consiliului Judeţean, Primăriei şi Consiliului Municipal Botoşani, structurilor MAI, Serviciului Român de Informaţii, PSD, PNL, ALDE şi PMP.

bty
bty
bty
bty
bty
dav
bty
bty
bty
Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...