sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTLiceul Todireni - Festival de datini şi obiceiuri tradiţionale încheiat cu o...

Liceul Todireni – Festival de datini şi obiceiuri tradiţionale încheiat cu o acţiune umanitară

 

Elevii, părinţii şi cadrele didactice de la Liceul Todireni au demonstrat pe final de an că pun suflet în toate activităţile pe care le organizează.

Duminica trecută, a fost organizat la Todireni, în cadrul Proiectului judeţean „Legende și tradiții. Sărbători creștine la români”, Festivalul – concurs de colinde și obiceiuri tradiționale de iarnă „Deschide ușa, creștine!”  Festivalul a inclus şi un Târg de Crăciun cu decorațiuni specifice acestei sărbători realizate de copii și cadre didactice din județ și din ţară.

La târg au fost aduse şi expuse fructe, gemuri, compoturi, prăjituri, sarmale, pâine de casă, plăcinte, cozonaci, alte bucate tradiţionale gătite de mamele elevilor. „După festival, le-am spus celor prezenţi că pot cumpăra din produsele expuse, fără ca acestea să aibă un preţ. Aceştia şi-au ales ce au dorit şi au lăsat bani în cutie. Aşa am strâns 460 de lei”, a declarat Carmen Maria Hemen, directr adjunct al liceului.

A doua zi după festival, Carmen Maria Hemen, profesorii Cristina Toma, Pansela Vasiliniuc, Lenuţa Aelxandrioaie, Ancuţa Toma, Bianca Brişcariu, preşedintele Consiliului Elevilor din Liceul Todireni şi Ionela Marineac, Simona Vlădeanu şi Andreea Şlincu, reprezentante ale părinţilor, au ajuns la Asociaţia Misionară „El rămâne credincios”, condusă de Lutz Noack, cu multe daruri pentru copiii de aici, mâncare gătită, produse alimentare, fructe, dar şi cu cei 460 de lei adunaţi la Târgul de Crăciun.

„Am observat că asociaţia nu prea este ajutată. Le-am povestit colegilor, elevilor şi părinţilor despre activitatea care se desfăşoară aici. Domnul Lutz Noack mă impresionează din ce în ce mai mult. Mi se pare cumva ciudat ca multora dintre noi să nu ne pese de copiii nevoiaşi şi să vină cineva din Germania şi să îi ajute mai mult decât îi ajutăm noi. Noi, la Todireni, avem o tradiţie în a derula acţiuni umanitare de-a lungul anului, dar mai ales în perioada Crăciunului şi a Paştelui. Am venit cu toate aceste produse pentru a le face o bucurie reprezentanţilor asociaţiei, dar şi copiilor de care au ei grijă. Ştim că au nevoie de ajutor, poate se vor găsi şi alte persoane care să-i ajute”, a mai afirmat Carmen Maria Hemen.

Vizibil emoţionat, Lutz Noack a mulţumit pentru daruri şi a transmis urări de bine tuturor celor care s-au implicat în această acţiune umanitară.

bty
bty
bty
bty
bty
Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...