sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTPersonal medical în alertă la Spitalul Judeţean

Personal medical în alertă la Spitalul Judeţean

O parte din personalul medical al celui mai mare spital din județ a intrat în alertă la acest sfârșit de săptămână după ce unul din pacienții unității a fost confirmat pozitiv cu meningită meningococică.

Afecțiune foarte contagioasă, meningita a fost confirmată în cazul unei femei care nu se simțea bine de câteva zile și a fost adusă la spital. Aceasta a fost internată prin serviciul de Urgenţe direct pe secţia de reanimare a unităţii sanitare, unde medicii au decis să i se recolteze lichid cefalorahidian pentru stabilirea cu exactitate a afecţiunii care îi dădea starea gravă în care era. Ulterior, aceasta a fost supusă şi unor examinări la computerul tomograf şi RMN, iar apoi s-a decis trimiterea ei de urgenţă la Iaşi cu o ambulanţă. Între timp, analizele au confirmat existenţa meningococului, iar din acest motiv, s-a instituit un protocol special în astfel de situaţii.

Tot personalul de pe secţiile, Reanimare, Radiologie, Computer Tomograf, RMN, UPU-SMURD, în care a fost pacienta şi care ar fi putut intra în contact cu aceasta sau cu secreţiile ei, a fost imunizat cu o pastilă de antibiotic de 500 de miligrame. Şi cadrele medicale de la Ambulanţă au fost însţiinţate, motiv pentru care chipajele care au tranmsportat pacienta la spital şi apoi la Iaşi au fost şi ele supuse tratamentului preventiv.

Meningita meningococică este un tip de infecție meningococică produsă de bacteria numită Neisseria meningitidis sau meningococ. Această bacterie infestează membranele de protecție care acoperă creierul și măduva spinării și conduc la inflamație.

Infecțiile meningococice sunt adesea grave și pot fi potențial letale. Includ infecții ale meningelui (stratul care protejează creierul și măduva spinării) și infecții ale sângelui (bacteremie sau septicemie).

Aceste bacterii se răspândesc prin contactul cu picături microscopice de salivă (de exemplu, prin tuse, sărut etc.). Tratamentul este medicamentos, dar este foarte important să se intervină medical de urgență. Vaccinul constituie cea mai bună modalitate de prevenție.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...