Părinţii micuţului ars pe plită supravegheaţi de Protecţia Copilului

0

Deşi mai au patru copii, părinţii băieţelului ars pe plită au dat dovadă de lipsă de educaţie şi neglijenţă. Asta au arătat primele concluzii ale anchetei efetuate la faţa locului de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Botoşani.

Din primele rezultate ale anchetei asistenţilor sociali, a reieşit faptul că micuţul face parte dintr-o familie legal constituită, care nu era în evidență pentru ajutor sociala. Băieţelul de patru ani mai are patru frăţiori. „Faptul că l-au ținut atât de mult timp cu arsurile respective reprezintă, într-adevăr, un caz clar de lipsă de educație și neglijenţă, pe care le vom analiza la întoarcerea mamei și copilului acasă. Până atunci colegii de la Primărie vor monitoriza îndeaproape această familie”, a precizat Valentin Alexandru Colbu, directorul DGASPC Botoşani.

Cazul a intrat în atenţia medicilor în ajun de Crăciun, când copilul de patru ani a fost adus la spital aproape de şoc, după ce a fost scăpat pe plită de părinţi. Nenorcirea a avut însă loc marţea trecută, însă părinţii l-au ţinut acasă până duminică. Din câte se pare, micuţul de patru ani, din localitatea Mândreşti, a căzut pe plita încinsă de la sobă.

Acesta a căzut pe spate şi a suferit arsuri la picioare şi pe o porţiune din spoate. Copilul a fost adus cu o ambulanţă la Botoşani abia duminică, însă când l-au văzut cât de grav era, medicii l-au trimis direct la Bucureşti. „Arsura a fost de gradul III-IV pe aproximativ 15% din suprafaţa corpului. Fiind copil, oricum este grav, însă deja anumite zone afectate se infectau pentru că a stat mult timp fără a fi tratat corespunzător. A fost direcţionat imediat către Bucureşti şi acceptat de cei de acolo”, a precizat un medic din cadrul SJA Botoşani.

Potrivit medicilor starea copilului este în continuare gravă, dar stabilă.

+0 -0
se încarcă...