vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTBătrân accidentat grav la traversarea străzii (video)

Bătrân accidentat grav la traversarea străzii (video)

Accident vineri dimineaţă în zona Stadionului Municipal. Un bătrân care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, pentru a ajunge la tramvai, a fost lovit în plin de o mașină.

Bărbatul în vârstă de 83 de ani a încercat să traverseze strada înainte de trecerea de pietoni din stația de tramvai din apropierea Stadionului, pe sensul de mers spre gară, însă a fost acroșat de un autoturism Skoda, care circula regulamentar dinspre zona centrală spre gară. Șoferul, în vârstă de 49 de ani a spus poliţiştilor că nu a putut să-l evite, bătrânul apărând brusc în faţa maşinii sale.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, dar şi un echipaj cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA), care i-a acordat acestuia primul ajutor. „Pacientul a fost preluat de la faţa locului policontuzionat şi cu o fractură deschisă treime medie gambă stângă. A fost stabilizat şi transportat la Urgenţe pentru investigaţii suplimentare şi tratament”, a precizat mdicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

Poliţiştii au început o anchetă pentu a stabili gradul de vinovăţie al celor implicaţi şi cum s-a petrecut accidentul.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...