sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTMaşini distruse din cauza neatenţiei şi a băuturii

Maşini distruse din cauza neatenţiei şi a băuturii

Seria accidentelor petrecute în judeţ a continuat ieri cu alte trei evenimente rutiere, în două dintre ele fiind implicaţi şoferi băuţi. Primul accident a avut loc pe raza comunei Vorona, când un bărbat în vârstă de 76 de ani, din comuna Tudora, caare conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 208 C, ajuns într-o curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a ieşit de pe şosea şi s-a oprit în şanţul de pe partea stângă a drumului public. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. La scurt timp, un bărbat în vârstă de 31 de ani din comuna Avrămeni, care conducea un autoturism pe un drum sătesc de pe raza localităţii de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina s-a izbit într-un alt autoturism parcat regulamentar. În urma coliziunii, şoferul a fost rănit, iar cele două autoturisme au fost avariate. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Sweria s-a încheiat în municipiul Dorohoi, în intersecţia străzilor George Enescu şi Gării, când un bărbat în vârstă de 41 de ani, care conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina s-a izbit într-un copac. Echipajul de poliţie ajuns la locul accidentului l-a verificat pe şofer cu etilotestul, valoarea rezultată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...