3 × 3 =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

O femeie a ajuns la Urgenţe după ce a încercat să îşi pună capăt zilelor. În vârstă de 68 de ani, aceasta a suferit o depresie severă după moartea soţului ei, în primăvara acestui an. Perioada Sărbătorilor nu a făcut decât să îi accentueze acesteia starea de depresie, iar vineri dimineaţă s-a decis să îşi pună capăt zilelor. Femeia a băut jumătate de cană de clor, starea ei înrăutăţindu-se brusc. Norocul a făcut ca femeia să fie descoperită în casă de o vecină, care a sunat la 112. La domiciliul femeii a sosit un echipaj de la Ambulanţă, care i-a acordat acesteia primul ajutor, după care a transportat-o imediat la Unitatea de Primiri Urgenţe. „Femeia era conştientă, cooperantă. A spus că a înghiţit cantitatea de clor în scos suicidar. A fost internată pe secţia medicală pentru supraveghere, urmând a se vedea cât de grave arsuri a provocat lichidul toxic pe gât şi la corzile vocale”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Depresia clinică este o stare mentală de tristețe/amărăciune care persistă pe perioade îndelungate.

Simptome care durează mai mult de două săptămâni și de o severitate care începe să împiedice desfășurarea normală a activităților zilnice deja semnifică depresie clinică.

Se presupune că doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conștientizeze această afecțiune și să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal și ignoranța.

Spre deosebire de credința populară, chiar și cazurile de depresie severă pot fi tratate medical și vindecate.

Se estimează că în anul 2020 depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, după afecțiunile cardiovasculare. În prezent, boala afectează aproximativ 121 milioane de oameni pe glob. În România, a fost depistată o creștere semnificativă a episodului depresiv major odată cu vârsta, de la 2,1% – 2,6% (18-49 ani) la 4,4% – 5,2 % (peste 50 de ani) cu un ritm de creștere de 1,2 puncte procentuale pentru fiecare grupă de vârstă (50-64 ani și peste 65 de ani)

se încarcă...

Apreciază calitatea articolului

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...