joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTSuspect de crimă ţinut după gratii de Curtea de Apel

Suspect de crimă ţinut după gratii de Curtea de Apel

Răsturnare de situaţie în cazul autorului crimei cu maşina din Centrul vechi al municipiului, din vara lui 2017. Plasat în arest la domiciliu de magistraţii Tribunalului Botoşani, Vasile Gologan a rămas până la urmă după gratii şi asta pentru că procurorii au contestat decizia la Curtea de Apel Suceava, iar magistraţii suceveni le-au admis acţiunea şi au dispus prelungirea măsurii arestului preventiv. „Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani împotriva încheierii nr. 59 din 28.12.2018 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia penală în dosarul nr. 4446/40/2017/a14. Desfiinţează, în totalitate, încheierea mai sus menţionată şi, în rejudecare: În baza art. 208 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 4 şi art.223 alin 2 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Gologan Vasile…” se arată în decizia Curţii de Apel Suceava, care este definitivă. Prin urmare, bărbatul nu a mai plecat acasă, ci a rămas în spatele gratiilor.

În vârstă de 44 de ani, Vasile Gologan a fost trimis în judecată în noiembrie 2017 sub acuzaţiile de omor, tâlhărie calificată, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului. Inculparea lui a venit la aproape trei luni de la comiterea faptelor, anchetatorii stabilind că victima, Iulian Balan, ar fi fost izbită intenţionat cu un VW. Crima a avut loc în dimineaţa zilei de 23 august 2017, după ce Vasile Gologan şi Iulian Balan s-au întâlnit la un priveghi. Aici, cei doi au avut un conflict spontan, după care Iulian Balan a plecat spre Centrul vechi, locul de întâlnire a celor de etnie romă. În acel moment Vasile Gologan a ieşit în stradă, a oprit un VW Polo, l-a dat jos pe şofer, a urcat la volan şi s-a dus glonţ cu maşina spre Iulian Balan, pe care l-a izbit în plin, acesta din urmă decedând din cauza leziunilor suferite. Ulterior, Gologan a încercat să fugă de la locul faptei, refuzând să oprească la semnalele poliţiei, şi a gonit cu maşina până când a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar una dintre roţile maşinii s-a izbit într-o bordură. Prins de poliţiştii care l-au urmărit, el a fost testat alcoolscopic, iar în urma analizei toxicologice s-a constatat că avea o alcoolemie în sânge de 1,10 gram pe litru. Reţinut pentru cercetări, Vasile Gologan a fost arestat preventiv, iar de atunci se află în spatele gratiilor. Dosarul se află acum pe rolul Tribunalului Botoşani, procesul fiind în desfăşurare.
Nu este pentru prima dată când Tribunalul Botoşani decide eliberarea acestuia. În luna septembrie, instanţa a decis acelaşi lucru însă, ulterior, hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel, iar magistraţii suceveni au desfiinţat-o şi atunci şi au menţinut arestul preventiv.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.9 ° C
7.2 °
4.9 °
96 %
2.7kmh
100 %
joi
7 °
vin
11 °
sâm
16 °
Dum
13 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E păcat să nu faci o plimbare în aer liber, că de mâine se răcește vremea.

EDITORIAL

Am stat foarte mult în cumpănă dacă și cum să scriu despre fostul edil al Botoșaniului. Faptul că aș putea fi acuzat de o...

EPIGRAMA ZILEI

Când privesc câte-o zăludă Trăgând din țigări de ... fân, Pricep de ce iarba crudă Place țapului bătrân...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...