spot_img
vineri, ianuarie 2, 2026
AcasăLocal BTAventură pe patru roţi terminată la poliţie

Aventură pe patru roţi terminată la poliţie

Poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Vorona au oprit ieri pentru control, pe un drum comunal din satul Icuşeni, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 18 ani din localitate. Cu ocazia verificărilor efectuate spoliţiştii au descoperit că cel aflat la volan nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal, aventurierul urmând să fie cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.6 ° C
4.6 °
3.9 °
61 %
4.1kmh
93 %
vin
6 °
S
5 °
D
1 °
lun
0 °
mar
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu ne rămâne decât să ignorăm semnele și să sperăm că 2026 va fi un an mai bun.

EDITORIAL

Aho, aho, copii și frați Care gura o căscați La tv și pe rețele, Unde-aflați de toate cele, Dați-vă toți mai aproape Și nu mai clipiți din pleoape, Închideți cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...